Iubind copilul din tine….dai naștere altuia.

Mi-e dor să fiu bucuria, gingășia, alinarea, zâmbetul, mi-e dor să fiu copilul mamei.  De ce uităm să fim copii, când e cel mai frumos lucru? De ce uităm că e minunat uneori să înlocuim grijile, supărările cu momente zurlii, puțină nebunie, să ieșim uneori din zona de confort? E ațât de greu?

Din păcate, e greu, de- a lungul anilor, am renunțat să mai fim copii. Greutățile vieții și neajunsurile șterg picătura de zâmbet, golurile nu pot fi acoperite și nici timpul pierdut nu mai poate fi recuperat. Cu toate acestea, fiecare din noi are puterea, dar nu și voința,  să mai copilărească din când în când.

Însa, mai fericit de-atât, e atunci când ai proprii copii, proprii îngerași care, îți umple viața de bucurie și zâmbet, oricât de neântrezărit ar fi orizontul. O inimă de copil care îți bate în brațe, mânuțele mici și gincașe ce îți mângâie obrazul, năzdrăvăniile și energia așezate în chip copilăresc, topesc munți de gheață. Copilașii sunt gălăgia pe care o iubești, e sunetul care atunci când nu-l mai auzi, te neliniștește. Zâmbetul lor e voința și puterea de a lupta cu orice forță să fii pe drumul cel bun, sunt liniștea atunci când sufletul ți-e greu și mâhnit.

Odată ce soarta te pune în funcția de părinte, de fapt, renaști și crești din nou alături de copilași. Inflorești odată cu primul lor cuvânt, zbori cu primii lor pași, te aventurezi cu iubire în creațiile și visele lor, îi protejezi, renunți de multe ori la tine și niciodată, nu le arăți că nu se poate. Sacrificiile sunt greu de dus pe umeri, dar când le faci din dragoste pentru copii, uiți de orice povară. Uiți de tot răul din lume, ai o putere care te depășește și cu nimic nu poate fi înlocuit acel moment al vieții, și anume, clipa când devii părinte.

Valoarea moștenită pe acest Pământ, e privilegiul omului de a da viață prin naștere. Lucru mare e să poți privi cum din propria-ți ființă se desprinde o alta, și odată cu acest proces devii un magician. Unul real, care te uimește câtă iubire poți avea pe stoc și nu numai. Gingășia nou venită pe lume, te transformă în cel mai iscusit părinte, deschizându-ți noi universuri, te autodepășești în grijă și protecție, nu obosești niciodată și vei deveni un inginer in a-ți modela îngerașul.

E atât de frumos, unic,sa ai copilași dar și să mai fii copil uneori. Mamă fiind, nu îți ia dreptul să copilărești alături de ei. Desigur, poți fi un fluturaș ce zboară, poți fi o zână, poți fi poneiul la care ei visează, de fapt, poți fi tot ce ei își doresc. Cu cât ne dorim să mai fim copii, cu atât în egală măsură cu dragoste ne creștem copii, renaștem și zâmbim prin ei, creștem din nou alături de ei. De aceea spun că, uneori, e minunat să lăsăm copilul din noi să ia amploare, să zburăm către alt copil…și vom crește împreună.

Prin creșterea copiilor, îți poți creea propria copilărie, și e atât de frumos……, e magia care te duce în lumea lor, care te poartă pe alte meleaguri, poți fi un copil și nu doar femeia care a fost înzestrată să dea viață unuia. Poți fi propriul tău univers al copilăriei, deopotrivă…a fi mamă.

Publicat de ludmilastart

Mi-am făcut un brânci și....am ajuns aici. E drept, habar nu am ce va fi, cum va fi, însa, știu că voi digera provocarea. Așa cum fiecare ingredient își are locul intr-o rețetă, de asemenea imi fac mereu prezența acolo unde cred că trebuie să fiu. Încă din copilărie, pe care nu am avut-o, am invățat că eu va trebui să-mi fiu propriul croitor al vieții, propriul zidar și propriul mentor. Cu trecerea anilor am invățat să iau aceste lucruri ca pe o binecuvântare și să mă hrănesc din forțele proprii. Peste pragul vieții am pășit cu stângul, dar nici asta nu regret, eu am o vorbă din bătrâni: ce nu te doboră, te întărește. Iar motto-ul cu care am crescut in scoala generală, scris mare pe peretele dormitorului din internat, era: cum îți așterni, așa dormi. Deși atunci am înțeles doar că trebuie să imi aranjez bine patul, abia mai tarziu am realizat adevăratul sens al proverbului, avându-l in minte atât de profund, iar fiecare faptă, mi-am asumat-o întocmai zicalei cu pricina. Nu mi-am luat ca aliați: negativismull, urâtul și furia pentru că iubesc nespus de mult opusul lor și îmbrățișez cu drag naturalețea sufletului și dăruirea. Ador sa fac multe lucruri dar iubesc bucătăria și imi place s-o descopăr , iubesc gătitul, deși o fac doar pentru mine și familie, mă împinge dorința să impart această pasiune și cu alți iubitori în domeniu și nu numai. Mă agăț de speranța că mă voi face plăcută, pornesc cu încredere, cu răbdare și cel mai important să-mi incânt iubitorii de frumos.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: